În Gradinita Montessori Livada cu copii avem 3 direcții principale în lucrul nostru cu copiii:
Luăm în serios copilul și lucrul cu acesta, considerăm că timpul petrecut de copii în gradinita constituie o cărămidă importantă pentru ca fiecare din ei să devină conștient de sine, fidel valorilor proprii, adaptabil contextelor diverse ale vieții, bucuros să ofere lumii aportul său unic.
Pedagogia Montessori încurajează libertatea, ca un factor indispensabil al responsabilității.
O componentă cheie a activității noastre este respectul față de copil ca persoană.
Încurajăm concepte precum acela de “călire”, considerând o componentă importantă a activității noastre facilitarea adaptării la condițiile de mediu printr-un program în acest sens. Suntem prieteni cu vântul, cu ploaia, cu mersul desculț și activitățile în aer liber.
Această abordare ne-a adus rezultate îmbucurătoare: media pe grădiniță de absențe datorate afecțiunilor medicale este de sub 10 zile pe an de copil.
Suntem dedicați dezvoltării fiecărui copil în parte, inclusiv prin consilierea familiei.
Asigurăm formarea continuă a cadrelor prin consiliere, coaching și paticipare la numeroase cursuri, conferințe și workshopuri.
Opțional de engleză cu profesor vorbitor nativ, 3 zile din 5.
Interacțiune cu asistentul de la grupă în limba engleză.
Strada Toamnei, nr. 76-78, in sectorul 2, zona Piata Gemeni, Mosilor, între bulevardul Dacia și strada Mihai Eminescu
–––––––––––––
Centrul Educaţional Montessori Livada cu Copii a fost inclus în articolul „Explorând pedagogia Montessori: O alternativă educațională la școala din România” dedicat pedagogiei Montessori, publicat de editura educațională internațională Twinkl.
–––––––––––––